Porunca 5 - Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta

Şi Domnul Isus a ascultat de părinţii Lui



Ce a făcut Domnul Isus cât timp a fost copil, aici pe pământ?

Domnul Isus a respectat a cincea poruncă – El a ascultat de „părinţii“ Lui pământeşti.

Citim în Evanghelia după Luca faptul că Isus era ascultător de Maria, mama lui, şi de Iosif (Luca 2:51). Iosif era un tâmplar, şi probabil că Domnul Isus l-a ajutat în atelierul lui timp de mulţi ani.

În cer, înainte de a veni pe pământ, Domnul Isus fusese înconjurat de îngerii creaţi de El, şi care erau slujitorii Lui. Ei făceau tot ceea ce le poruncea El. Dar acum Domnul Isus asculta de un bărbat şi de o femeie, oameni pe care El i-a creat.

El respecta, de fapt, una din poruncile lui Dumnezeu, cea de-a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“ (Exodul 20:12).

Să cinsteşti înseamnă să te supui şi să respecţi.


Următorul Înapoi la început