Odată, un om înţelept a spus un lucru distractiv, dar foarte adevărat.
„Nu poţi opri păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poţi împiedica să-şi facă cuib în părul tău.“
Acest om vorbea despre ispită. Ceea ce dorea să spună era că nu poţi să nu fii ispitit. De exemplu, îţi vine în minte un gând de mânie sau un gând murdar. Nu poţi să-l opreşti să vină. Se aseamănă cu o pasăre care zboară pe deasupra capului tău. Dar îţi stă în putere să te împotriveşti acelor gânduri, ca ele să nu-ţi rămână în minte. Evită să te mai gândeşti la acele lucruri şi să te bucuri de lucruri rele. Satana este foarte puternic, dar dacă eşti creştin, Domnul Isus trăieşte în inima ta, şi El poate să te ajute să învingi ispitele.
Când vin în mintea ta gânduri neplăcute lui Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu şi spune-I: „Doamne, ajută-mă să nu mă mai gândesc la asemenea lucruri! Nu vreau să fac acele lucruri!“
Domnul Isus este mult mai puternic decât Satana şi El are puterea să te ajute. Şi tu trebuie să îţi faci partea ta, prin faptul că stai departe de locuri, imagini şi situaţii care te-ar face să păcătuieşti. Când încalci una din poruncile lui Dumnezeu, lupţi de partea celui rău, împotrivindu- te lui Dumnezeu. Când spui „nu“ lui Satana, lupţi de partea lui Dumnezeu. Tu de care parte eşti?
PDF - DescarcăDescarcă şi scoate la imprimantă imaginea de la "PDF-Descarcă". Desenează o pasăre ori de câte ori vine în mintea ta un gând rău, dar pe care nu l-ai lăsat „să-şi facă cuib“. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru ajutorul Său.