David şi Goliat

Curajos şi puternic

Filistenii au pornit din nou război împotriva israeliților. Frații mai mari ai lui David erau și ei pe front. Într-o zi, David a mers la ei să le ducă mâncare și să vadă ce fac aceștia.
Când a ajuns în zona de război, David a văzut în partea armatei adverse un uriaș care avea aproape 3 metri înălțime! Numele lui era Goliat.

Acest uriaș îi batjocorea și îi blestema pe israeliți, şi toți soldații se temeau de el, chiar și regele Saul.

Oare au uitat ei că Dumnezeu este mai puternic decât oricine?
Goliat: ”Hei, israeliţilor! Vă este frică? Hahaha! Voi face din voi mâncare pentru păsări și Dumnezeul vostru nu va putea să vă ajute. Eu sunt mai puternic decât El!”
David: “Ați auzit? Își bate joc de Dumnezeu! Îl lăsați să facă asta?”
Acest filistean l-a supărat foarte tare pe David.
Era rău că acesta își bătea joc de israeliți, dar mai rău era că el Îl batjocorea pe Dumnezeu. A mers prea departe!

David a mers imediat la regele Saul și i-a spus că vrea să se lupte cu uriașul Goliat.
David vorbea serios! Așa că și-a luat doar toiagul lui de păstor și praștia și a plecat spre Goliat.

“Dumnezeu este mai puternic!”- acesta era gândul care îi dădea curaj.
Goliat se apropia tot mai mult.
Goliat: “Sunt cumva un câine, de ai venit la mine cu un băț? Crezi că Dumnezeul tău te va proteja? Hahaha! Eu sunt mai puternic decât El! Te voi ucide!
David: “Tu vii la mine cu sabia și cu sulița ta, dar eu vin în fața ta în Numele Dumnezeului Atotputernic pe care tu L-ai blestemat. El este mai puternic decât tine! Te voi învinge și toată lumea va ști că Israel slujește Dumnezeului adevărat!”
David și-a luat praștia și a început să o învârtă…

Piatra din praștia lui l-a lovit pe filistean direct în cap, iar acesta a căzut la pământ mort.
Cum l-a ajutat pe Goliat faptul că L-a blestemat pe Dumnezeu?

Cine a fost mai puternic de fapt? Dumnezeu este mai puternic!
;
  
  
  

Înapoi la început
Vechiul Testament

Următorul